În direct la Orange Sport, Mihai Stoica a confirmat revenirea la echipă a lui Malcom Edjouma (27 de ani), jucător pe care reprezentanţii FCSB urmează să-l contacteze pentru a-l introduce în progrmaul echipei campioane a României.

În direct la Orange Sport, Mihai Stoica a vorbit despre evoluţia lui Nana Antwi (23 de ani), fundaşul dreapta adus ca o mare speranţă de la Urartu, din Armenia, în meciul cu Universitatea Craiova (0-2, în Bănie). Ghanezul n-a fost foarte convingător, iar evoluţiile sale de până acum au fost oscilante.
FCSB este noua campioană a României. Victoria din meciul cu Farul a confirmat şi oficial această ipostază, iar unul dintre jucătorii care au contribuit la performanţa uriaşă din actualul sezon este şi fundaşul dreapta Vali Creţu (35 de ani), care a primit o veste excelentă din partea conducerii.